Grav accident pe DN 1, în Prahova. Un mort și doi răniți după impactul frontal dintre două mașini. O adolescentă de 17 ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite după ce două mașini s-au lovit frontal, luni seara, pe DN1, în zona Movila Vulpii, din județul Prahova, transmite corespondentul Mediafax.
Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, a declarat că o fată de 17 ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite.
“Într-un autoturism se aflau se aflau o fată de 17 ani care a murit și un băiat de 19 ani politraumatizat. În al doilea autoturism era un bărbat vârsta de 35 de ani care a suferit traumatisme toracic și de șold”, a declarat Vasiloae.
Potrivit Poliției Prahova accidentul s-a produs în zona numită Movila Vulpii, pe sensul către Brașov, după ce o mașină a pătruns pe contrasens două și a lovit alt vehicul. Traficul pe sensul către Brașov este blocat din cauza acestui accident.
CITEȘTE ȘI: ACCIDENT TERIBIL ÎN COVASNA! O DUBĂ PLINĂ CU JANDARMI S-A IZBIT DE UN MICROBUZ ȘI A FOST SPULBERATĂ!